COMFORTMAT

Compania Comformat activează pe piață din 2010 și, în acest timp, s-a impus rapid ca unul dintre principalii producători mondiali de materiale antivibraționale și de izolare fonică. Comfortmat a adus în industria auto noi tehnologii care permit eficiență maximă, greutate redusă a materialelor, eficiență constantă chiar și la temperaturi extreme și, nu în ultimul rând, aplicare foarte ușoară. În ultimii ani, Comfortmat a dat tonul în domeniul izolării fonice a vehiculelor și a introdus în mod regulat pe piață materiale cu eficiență record și proprietăți excelente, care până acum nu puteau fi obținute. Toate acestea sunt posibile numai datorită cercetărilor de mai mulți ani în laboratoarele Comfortmat, controlului de calitate la cele mai înalte standarde în fiecare etapă a producției, modernizării mașinilor de producție cu implicarea celor mai buni experți mondiali în automatizarea liniilor de producție și creării unui centru de cercetare dotat cu echipamente de ultimă generație. Specialiștii altamente calificați ai companiei Comfortmat au o vastă experiență științifică și de producție, efectuează în mod regulat testele fizice și mecanice necesare și dispun de cunoștințe de specialitate în domeniul proprietăților vibroacustice ale automobilelor. Datorită acestui fapt, produsele Comfortmat pot satisface cele mai exigente cerințe ale pieței auto actuale.